Biserica biruitoare în suferință!

                                           Apocalipsa 2:8-11

            „Îngerului Bisericii din Smirna scrie-i: „Iată ce zice Cel dintâi și Cel de pe urmă, Cel ce a murit și a înviat:

            „Știu necazul tău și sărăcia ta (dar ești bogat), și batjocurile, din partea celor ce zic că sunt Iudei și nu sunt, ci sunt o sinagogă a Satanei.

            Nu te teme nicidecum de ce ai să suferi. Iată că diavolul are să arunce în temniță pe unii din voi, ca să vă încerce. Și veți avea un necaz de zece zile. Fii credincios până la moarte, și-ți voi da cununa vieții. “

            Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: „Cel ce va birui, nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte.”

        Nu întâmplător a fost ales apostolul Ioan de către „Martorul Credincios”, adică de Domnul Isus să scrie celor șapte Biserici aflate în zona aceasta a Asiei mici, pentru că el a avut un rol important în zidirea și așezarea acestor biserici pe temelia care este Cristos.

        Ioan călătorea în întreaga acelei zone, după cum spunea Clement din Alexandria: „Aici… pentru a rândui episcopi, dincolo pentru a pune în rânduială biserici întregi, iar în altă parte, pentru a unge în slujbă pe aceia care erau desemnați de Duhul”. Lucrul acesta este foarte important în numirea, sau „ungerea” în vederea slujirii, pentru că slujitorii în Biserica Domnului nu moștenesc lucrarea de la părinți, nu se numesc pe „ochi frumoși”. Duhul sfânt nu-i însoțește în lucrare numai pe cei aleși și puși deoparte de El.

           Apostolul Ioan scrie vedenia pe care o are și în care Îl vede pe Fiul omului ținând în mâna Sa cele șapte stele, reprezentându-i pe îngerii celor șapte biserici.

            Dar dacă extindem puțin imaginea aceasta, vom observa faptul că nu numai „îngerii” așa cum îi numește Scriptura, erau obiectul purtării de grijă și al ocrotirii lui Dumnezeu.

            Ci absolut toți slujitorii din întreaga perioadă a Noului Testament au fost îmbrăcați cu putere, cu dăruire în lucrare, încurajați și susținuți de brațul tare al Domnului Isus. Pentru că orice Biserică, fără ajutorul direct al Domnului Isus, va fi în declin.

            Iar Duhul Sfânt era prezent în viața credincioșilor și prin El se făceau multe minuni, așa cum am văzut: vindecarea ologului de la poarta frumoasă, învierea Tabitei, sau a tinerelului care a căzut de la fereastră în timpul predicii lui Pavel...

          De asemenea, Ioan a văzut șapte sfeșnice, care reprezentau cele șapte biserici în mijlocul cărora stătea Fiul omului. Și aici putem să punem întrebarea: Oare numai aceste șapte biserici locale au fost în grija Mântuitorului de-a lungul istoriei creștinismului și numai în mijlocul acestor șapte biserici stătea Fiul omului?

            Erau multe alte Biserici consacrate în Israel, în Corint, în Roma…

           Răspunsul este foarte clar și simplu: Domnul Isus locuiește în mijlocul Bisericii Sale de pretutindeni și ori de câte ori se adună doi sau trei în Numele Lui, El este acolo ca să-i mângâie, să-i încurajeze, să-i asculte pe credincioși și să le vorbească, să îi îndrepte pe calea cea bună.

           Așadar, Ioan a mai văzut în vedenie și șapte sfeșnice, sau șapte port lămpi, care semnifică „vasele” purtătoare de lumina lui Cristos.

            Aceasta este sarcina și misiunea Bisericii Domnului Isus de pretutindeni, în toate veacurile până la finalul lucrării sale pe pământ și anume să fie purtătoare de Lumină divină.

         Domnul Isus este de fapt Lumina din sfeșnic, sau Lumina lumii; Lumina care luminează în mijlocul întunericului lumii păcătoase, iar Biserica este sfeșnicul, sau purtătoarea acestei Lumini sfinte, desăvârșite... De aceea, Biserica se numește creștină, pentru că este purtătoare de Cristos. F. A 11:26.

            Biserica din Smirna împreună cu cea din Filadelfia, au primit scrisori de încurajare pentru că aici în Smirna Biserica era în mare necaz și suferință, iar în Biserica din Filadelfia, credincioșii aveau puțină putere pentru că erau la începutul credinței.

            Cartea Apocalipsa, este o Carte închisă; este pecetluită pe dinăuntru și pe dinafară de aceea nu putem să pătrundem în adâncimea ei, numai atât cât ni se dă.

          Cel ce poate să ne descopere tainele scrise în această Carte este, Mielul lui Dumnezeu, Cel ce a fost junghiat, Cel dintâi și Cel de pe urmă, așa cum se prezintă acestor șapte Biserici.

            Prin urmare despre Biserica din Smirna nu se știe altceva, decât cele câteva cuvinte scrise în textul de bază, pentru că în Scriptură nu mai este amintită în altă parte, cu toate că în Smirna, Izmirul de astăzi, Biserica continuă să existe.

            Bisericii din Efes, spre exemplu i-a fost făgăduit „rodul pomului vieții”, Bisericii din Sardes i-a fost făgăduită scrierea în „Cartea vieții”, dar pentru Smirna, Domnul făgăduiește „cununa vieții”, dovadă că ea viețuiește și astăzi.

            Dar din cauza credinței lor într-un Dumnezeu înviat din morți, pe credincioșii Bisericii din Smirna îi așteptau zile de suferință și încercări grele, după cum le spune mai dinainte „Martorul Credincios”, adică Domnul Isus, Întemeietorul și Ziditorul Bisericii.

        Dar cuvintele rostite de către Mântuitorul în v. 10, „nu te teme”, sunt cuvinte mângâietoare și încurajatoare din partea Celui ce a trecut El Însuși prin suferință și moarte pe acest pământ și a ieșit Biruitor în puterea lui Dumnezeu. „Cel dintâi și Cel de pe urmă, Cel ce a murit și a înviat”  Așa se prezintă Domnul, Biruitorul lumii!

            Pentru o Biserică confruntată cu persecuții atât de crude nu puteau fi găsite cuvinte mai mângâietoare din partea Domnului Isus, „Martorul credincios” care îi asigură pe creștinii din Biserica Smirnei de faptul că, deși aveau să treacă prin necazuri mari, ca să fie cernuți de Satan, Isus care este Începutul și Sfârșitul, are toate lucrurile în control, este și va fi întotdeauna alături de Biserica Sa. Întotdeauna o va proteja, apăra și o va scoate biruitoare din lupte.

            „Și veți avea un necaz de zece zile”.

            Timpul acesta care putea să corespundă unei perioade de zece ani, a fost „ultima” și cea mai crudă persecuție împotriva creștinilor, declanșată de către Dioclețian între anii 303‑313 după cum este consemnat în istoria vremii.

          După ce a cercetat oracolul lui Apollo din Milet și a văzut că are toată libertatea să persecute creștinii, spune istoria că, Dioclețian a dat o lege deosebit de dură: „Nomen christianorum delete” „Numele creștinilor să fie nimicit”.

            Nu vi se pare că vremurile acelea se întorc și sunt tot mai aproape de împlinire?

         Nu mai este nevoie de un împărat pământesc, pentru că este unul în văzduh care luptă din răsputeri pentru nimicirea creștinilor și al creștinismului!

            O mână de oameni, o minoritate, care este înzestrată cu multă putere de la cel rău, încearcă să nimicească tot ce este frumos, curat, dumnezeiesc. Dar, ca și Bisericii din Smirna, Domnul Isus îți spune astăzi: „Nu te teme”, vei fi biruitor împreună cu Cristos, Martorul Credincios.

         Dumnezeul nostru este mare! El ne-a chemat în oastea Sa și ne-a dat tărie, curaj, putere de luptă, pentru a învinge, ne-a dat pe Duhul Sfânt care ne ține biruitori pe cale.

            Domnul nu se oprește doar la aceste cuvintele de avertizare în care îi spune Bisericii din Smirna că va avea un necaz de zece zile (ani), ci merge mai departe încurajând și spunându-i: „Nu te teme”. „Fii credincios până la moarte, și-ți voi da cununa vieții. “

           În făgăduința aceasta a Domnului Isus nu este vorba de o coroană regală („diadema împărătească), ci Domnul Isus, are în vedere aici, coroana care se acordă doar învingătorilor.

            Eroii slavei vor fi încoronați de însuși Împăratul!

          Această „Cunună a vieții” nu este o răsplată oferită doar martirilor credinței, ci este răsplătirea tuturor celor ce vor fi biruit în lupta cu păcatul și care în final vor moșteni viața veșnică.

            Prieten drag, Duhul Domnului, împreună cu mine îți spune că merită să lupți până „la epuizare” dacă este cazul, cu păcatul și cu firea aceasta care te trage mereu în jos; pentru că se apropie vremea când vei urca pe „podiumul” premierii, când Însuși Domnul Isus, Cel ce a murit și a înviat îți va pune pe cap, cununa de învingător.

          Această „Cunună a vieții” nu este oferită imediat după moartea credinciosului, ci „în ziua judecății pentru premiere”, sau așa cum o numește Scriptura: „în ziua aceea” a revenirii glorioase a Domnului Isus

            Ultimul cuvânt din textul citit, spune: „Cel ce va birui nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte” Făgăduința aceasta făcută de către „Martorul credincios”, Bisericii din Smirna și numai, are în sine un adevăr deosebit de important.

            Nu este vorba despre moartea aceasta de obște, cu care toți suntem datori și care în Scriptură este numită „Adormirea sfinților”, ci este vorba de moartea ca pedeapsă veșnică.

          Credincioșii care vor lupta până la capăt vor învinge „greul” și vor fi numiți eroii ai credinței, vor fi încoronați și vor avea parte de viață veșnică lângă Cel ce este Însăși viața!